Craiova _ Muzeul de artă

                      Muzeul de artă din Craiova

Muzeul este adăpostit în Palatul Constantin Mihail, monument de arhitectură.

Palatul a fost donat Statului Român în anul 1936.

Cum însăși clădirea este o adevărată operă de artă, am să mă axez să vă arăt partea arhitecturală și mai puțin tablourile.
Taxa de vizitare este suportabilă chiar și de un pensionar. Dar au și reduceri pentru pensionari, încât taxa devine simbolică. Fotografierea este permisă. Fără blitz, firește. Totuși, înainte de a intra, am întrebat dacă este permisă fotografierea încăperilor și a obiectelor.

Holul principal de intrare.

Cu deschidere între etaje.

Vrdere de pe scara principală.

Holul din care se intră in muzeu. Și intrarea, văzută spre exterior.

 Scările de acces și luminatorul de la ultimul etaj.

În acoperiș se află un luminator. Astfel, holul are mereu lumină făcându-se economie "la lumânări". Din cît îmi amintesc, luminatorul se ridică, facându-se astfel și o ingenioasă aerisire a clădirii.

Apropo de "lumânări", fiecare încăpere are un alt model de candelabru.

 Evident că nu sunt toate.

Holul principal de la etaj.

Peste tot sunt așa de multe oglinzi, încât e aproape imposibil să nu ieși în ele. 

Sala de ședințe, sau "Sala oglinzilor" este imposibil de descris. Trebuie văzută.

Și tot aici, două oglinzi superbe, puse față în față, crează un "tunel" nesfârșit de oglinzi care se reflectă una în alta.

Există și o "Cameră Enescu" cu un portret al lui Enescu, de Corneliu Baba.

Ușile sunt deasemeni cu oglinzi.

 Privind din Sala de ședințe, spre hol.

Și... privind printr-o fereastră, spre curte.

Portretul Doamnei Balș, e la loc de cinste.

Dar dintre toate, din prima clipă m-a cucerit un "Portret de copil" al unui pictor necunoscut pentru mine: Henry Trenk. Nu numai chipul, dar și fidelitatea dantelei căciuliței sunt uimitoare.

Băiat cu harpă.

Dar uitai să vă spui că muzeul adăpostește o mică dar valoroasă colecție Brâncuși.

Orgoliu

 Cap de copil

 Sărutul

Și, evident, Domnișoara Pogany. Este doar o replică, facută cu matrița lui Brâncuși de un alt sculptor, elev al lui Brâncuși. Piesa a fost cumparată de muzeu.

Clădirea, văzută din spate (curtea proprietății), acolo unde nu prea ajung turiștii.

Oh, și încă ar mai fi multe de arătat și de văzut.

Arad

                                   ARAD

I love Arad. Și eu!
Se află la limita între Banat și Crișana.
Pentru cazare, vă recomand pensiunile din oraș.
La transportul public, atenție! Au abonamente de o zi dar se pot procura doar din anumite puncte de vanzare a biletelor. Iar dacă nu folosiți abonament, va recomand să cumpărați bilete de la chioșcurile cu vânzătoare. Biletele emise de automate au timp limitat începând cu ora eliberării!!!  Nu le puteți folosi după două ore sau a doua zi. Eu era să plătesc amendă pentru că nu am înțeles acest lucru când le-am cumpărat.
În funcție de buget, puteți mânca oriunde. Eu am mâncat bine la un mic local lângă biserica Sf, Anton (în centru). Dar e doar un fel de braserie.

Primăria sa (Palatul administrativ) a fost construită între anii 1872-1874. În imagine este doar fațada principală. Se întinde mult în adâncime, până aproape pe malul Mureșului.
Spre deosebire de alte Primării, aceasta se poate vizita. Pentru că eu nu am știut că trebuie să anunț vizita din timp, nu am putut intra în toată clădirea dar am avut acces în holul principal și pe scările ce duc la etaj.
Cele două scări secundare, sunt de marmură roșie de Moneasa.

Ferestrele sunt vitrate, ilustrând tema timpului în cele 4 anotimpuri dar și a celor 12 luni ale anului.

Candelabrele inspirat integrate.

Ușile de la intrare sunt porți mari de lemn.

Palatul Neuman deși pare a fi o clădire de colț, de fapt are fațade la trei străzi. Construit între 1891-1892.

Palatul Cenad a fost construit de... o societate de cale ferată. 1892-1894.

Palatul Băncii Naționale. Partea centrală a clădirii eclectice a fost realizată după modelul templelor grecești.

Palatul Bohuș

Casa cu lacăt este doar o clădire în care, în zidul de colț se găsea un butuc de lemn. Butucul era înconjurat de o bară metalică închisă cu lacăt. Calfele care făceau ucenicia în diferite orașe, băteau câte un cui în acest butuc, ca semn al trecerii lor. Acum, butucul nu mai există.

Casa se afla în zona "Boul roșu".

Turnul de apă cu o înălțime de 34 metri este o construcție masivă din piatră și cărămidă, care se remarcă prin decorația balcoanelor și a ferestrelor. Acum este muzeu. Se poate vizita. Din păcate, eu nu am putut urca în turn.

Biserica Roșie. Supranumele este dat de caramida roșie care o acoperă. Este  lăcaș de cult al Bisericii Evanghelice-Luterane. 

Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”

se află chiar în centrul orașului și fiecare trecător intră pentru căteva clpe acolo.

Și alte clădiri din centrul orașului:

Și străzile pietonale:

Palatul Cultural   este ridicat între anii 1911-1913 cu o îmbinare de stiluri: neoclasic (fațada), corintic (coloanele care sprijină frontonul fațadei), stilul Renașterii italiene (aripile laterale), cel de inspirație gotică (elemente ale castelului huniazilor, prezente în partea dinspre parc a clădirii).

Sepoate vizita gratuit. Nu trebuie să-l ratați. Este superb si vă las să admirați imaginile.

Malurile Mureșului sunt parțial amenajate. Parcurile sunt la tot pasul și bine întreținute.

Chiar centrul orașului este un parc-scuar pe toata lungimea lui.

Gara Arad, gara principală, este și gară internațională.

 Lucrările la clădirea gării din Arad au început în anul 1905 și au fost încheiate în 1910. Gara a fost bombardată puternic în octombrie 1944 de către trupele germane și a fost refăcută între anii 1950-1953.

În piața agro-alimentară și în alte puncte ale orașului, am văzut distribuitoare (automate) de apă plată și sifon. Prețul: 0,50 lei pentru 2 litri!