Craiova _ Muzeul de artă

                      Muzeul de artă din Craiova

Muzeul este adăpostit în Palatul Constantin Mihail, monument de arhitectură.

Palatul a fost donat Statului Român în anul 1936.

Cum însăși clădirea este o adevărată operă de artă, am să mă axez să vă arăt partea arhitecturală și mai puțin tablourile.
Taxa de vizitare este suportabilă chiar și de un pensionar. Dar au și reduceri pentru pensionari, încât taxa devine simbolică. Fotografierea este permisă. Fără blitz, firește. Totuși, înainte de a intra, am întrebat dacă este permisă fotografierea încăperilor și a obiectelor.

Holul principal de intrare.

Cu deschidere între etaje.

Vrdere de pe scara principală.

Holul din care se intră in muzeu. Și intrarea, văzută spre exterior.

 Scările de acces și luminatorul de la ultimul etaj.

În acoperiș se află un luminator. Astfel, holul are mereu lumină făcându-se economie "la lumânări". Din cît îmi amintesc, luminatorul se ridică, facându-se astfel și o ingenioasă aerisire a clădirii.

Apropo de "lumânări", fiecare încăpere are un alt model de candelabru.

 Evident că nu sunt toate.

Holul principal de la etaj.

Peste tot sunt așa de multe oglinzi, încât e aproape imposibil să nu ieși în ele. 

Sala de ședințe, sau "Sala oglinzilor" este imposibil de descris. Trebuie văzută.

Și tot aici, două oglinzi superbe, puse față în față, crează un "tunel" nesfârșit de oglinzi care se reflectă una în alta.

Există și o "Cameră Enescu" cu un portret al lui Enescu, de Corneliu Baba.

Ușile sunt deasemeni cu oglinzi.

 Privind din Sala de ședințe, spre hol.

Și... privind printr-o fereastră, spre curte.

Portretul Doamnei Balș, e la loc de cinste.

Dar dintre toate, din prima clipă m-a cucerit un "Portret de copil" al unui pictor necunoscut pentru mine: Henry Trenk. Nu numai chipul, dar și fidelitatea dantelei căciuliței sunt uimitoare.

Băiat cu harpă.

Dar uitai să vă spui că muzeul adăpostește o mică dar valoroasă colecție Brâncuși.

Orgoliu

 Cap de copil

 Sărutul

Și, evident, Domnișoara Pogany. Este doar o replică, facută cu matrița lui Brâncuși de un alt sculptor, elev al lui Brâncuși. Piesa a fost cumparată de muzeu.

Clădirea, văzută din spate (curtea proprietății), acolo unde nu prea ajung turiștii.

Oh, și încă ar mai fi multe de arătat și de văzut.

Oradea Partea a II-a

                                    Oradea, să continuăm plimbarea



               Cum am promis, să trecem Crișul în "Orașul nou". Îl trecem peste podul "Sfântul Ladislau" (nume împrumutat de la biserica parohială din apropiere), cel mai cunoscut și cel mai vizitat de turiști.

Peste Crișul Repede, în Oradea sunt 7 poduri rutiere (cu trotuare pentru pietoni), o punte pietonală în centrul orașului, o punte strict industrială (închisă publicului) și două poduri CFR.
Încă un pod frumos și în zonă vizitată, este Podul Dacia. Nu departe se află Cetatea Oradea.

Puntea pietonală, supranumită și "Podul intelectualilor"

 Trecând podul Sf. Ladislau vedem Primăria orașului în dreapta.

Imaginea este captată de pe pod, ca să o vedeți în toată splendoarea ei, inclusiv Turnul Primariei.  În turn, se poate urca pentru un tarif modic. De sus se deschide frumos panorama orașului. Însă aveți nevoie de picioare bune și mai ales de un "motor" rezistent (de inimă vorbesc).
În stânga podului, vedem biserica romano-catolică Sf. Ladislau.

Trecând printre cele două clădiri, în față se deschide mult căutata și mult vizitat Piața Unirii.

Asta e imaginea de la ieșirea de pe pod. Piața Unirii, în mai multe imagini, arată cam așa:

Palatul "Vulturul negru"

Doar o bancă, să vă odihniți.

 Stația de tramvai.

Dar de aci, ca și pe cealaltă parte a Crișului, sunt multe străzi pe care să vă abateți (și să vă rătăciți) vizitând tot felul de obiective.

Sinagoga Neologă Sion. Recent reabilitata.

Biserica cu lună.

Palatul episcopal Greco-catolic (văzut în imaginile anterioare) și, evident, Palatul "Vulturul negru".

Spre deosebire de alte clădiri simbol ale orașului, acesta este relativ nou. Construit între anii 1907-1908 în stil secession. Clădirea este de colț, cu parter înalt și patru etaje, format din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat. 

Fațada dinspre Piața Unirii, asimetrică.

Fața dinspre strada Independenței, mai sobră.

Pasajul, leagă prin interiorul clădirii Piața Unirii de alte două străzi. Este acoperit cu sticlă, având și vitralii. În funcție de lumina zilei și sticla dă culori și aspect diferit.

Intrarea principală, cunoscută de toată lumea.

Emblema palatului, vitraliu făcut în1909, în atelierul orădean Neumann K.

Pasajul în diferite ramificații.

 În prezent, în clădire funcționează multe cluburi, cafenele, restaurante si birouri Digi.

Cum spuneam, în zonă se află multe alte clădiri vechi și frumoase: 

Data viitoare, ne vom plimba pe malurile Crișului, vazând și lebedele care și-au făcut casă permanentă aici.