Postare prezentată

Inceputul.

                       Când nu vrei să stai închis în casă...                   Ajunsă la vârsta a treia, nu am acceptat să sta...

marți, 18 februarie 2020

Oradea Partea a II-a

                                    Oradea, să continuăm plimbarea



               Cum am promis, să trecem Crișul în "Orașul nou". Îl trecem peste podul "Sfântul Ladislau" (nume împrumutat de la biserica parohială din apropiere), cel mai cunoscut și cel mai vizitat de turiști.


Peste Crișul Repede, în Oradea sunt 7 poduri rutiere (cu trotuare pentru pietoni), o punte pietonală în centrul orașului, o punte strict industrială (închisă publicului) și două poduri CFR.
Încă un pod frumos și în zonă vizitată, este Podul Dacia. Nu departe se află Cetatea Oradea.


Puntea pietonală, supranumită și "Podul intelectualilor"

 Trecând podul Sf. Ladislau vedem Primăria orașului în dreapta.
Imaginea este captată de pe pod, ca să o vedeți în toată splendoarea ei, inclusiv Turnul Primariei.  În turn, se poate urca pentru un tarif modic. De sus se deschide frumos panorama orașului. Însă aveți nevoie de picioare bune și mai ales de un "motor" rezistent (de inimă vorbesc).
În stânga podului, vedem biserica romano-catolică Sf. Ladislau.

Trecând printre cele două clădiri, în față se deschide mult căutata și mult vizitat Piața Unirii.
Asta e imaginea de la ieșirea de pe pod. Piața Unirii, în mai multe imagini, arată cam așa:



Palatul "Vulturul negru"
Doar o bancă, să vă odihniți.


 Stația de tramvai.

Dar de aci, ca și pe cealaltă parte a Crișului, sunt multe străzi pe care să vă abateți (și să vă rătăciți) vizitând tot felul de obiective.

Sinagoga Neologă Sion. Recent reabilitata.






Biserica cu lună.

Palatul episcopal Greco-catolic (văzut în imaginile anterioare) și, evident, Palatul "Vulturul negru".
Spre deosebire de alte clădiri simbol ale orașului, acesta este relativ nou. Construit între anii 1907-1908 în stil secession. Clădirea este de colț, cu parter înalt și patru etaje, format din două corpuri între care se găsește un pasaj vitrat. 

Fațada dinspre Piața Unirii, asimetrică.

Fața dinspre strada Independenței, mai sobră.

Pasajul, leagă prin interiorul clădirii Piața Unirii de alte două străzi. Este acoperit cu sticlă, având și vitralii. În funcție de lumina zilei și sticla dă culori și aspect diferit.

Intrarea principală, cunoscută de toată lumea.
Emblema palatului, vitraliu făcut în1909, în atelierul orădean Neumann K.
Pasajul în diferite ramificații.












 În prezent, în clădire funcționează multe cluburi, cafenele, restaurante si birouri Digi.

Cum spuneam, în zonă se află multe alte clădiri vechi și frumoase: 











Data viitoare, ne vom plimba pe malurile Crișului, vazând și lebedele care și-au făcut casă permanentă aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu